In apararea limbii moldovenesti (II)

In prima parte articolului dedicat limbii moldovenesti am aratat ca aceasta sintagma era intr-adevar folosita din cele mai vechi timpuri in tipariturile moldovenesti, demontand astfel teoria unionistilor care afirma nonsalant ca „limba moldoveneasca” ar fi fost inventata de Stalin. In cele ce urmeaza mi-am propus sa continui cautarea prin letopisetele si documentele vechi ale Tarii Moldovei pt a vedea ce raspandire avea aceasta sintagma in trecut.

– Primul text păstrat scris moldoveneşte este din a doua jumătate a veacului al XVI-lea: scrisoarea-dovadă de danie din 31.01.1572. Tot din secolul XVI moldovenii au primul Vocabular moldovenesc, numit convenţional Lexiconul de la Petru Şchiopul (Registrul bunurilor mănăstirii Galata – mai bine de 500 de cuvinte) din 25.11.1588.

– Insasi titlul „Dictionarului grecesc-slavon-moldovenesc-latin” (1762) al lui Nicolae Milescu-Spatarul spune clar ce limba se vorbea in Tara Moldovei.

– In „Letopisetul Tarii Moldovei” (1635) al lui Grigore Ureche iar, gasim capitolul „Pentru limba noastra moldoveneasca”

– In lucrarea „Descrierea Moldovei” (1714-1716) a lui Dimitrie Cantemir gasim insa o buna expresie a frecventei sintagmei „limba moldoveneasca”. Reproduc in continuare continutul capitolului „Despre limba sau graiul Moldovenilor”

CAP. IV. Despre limba sau graiul Moldovenilor

Istoricii arată osebite cugete pentru alcătuirea limbii Moldovenești, mulți dintre dânșii zic că este alcătuită cu schimbare din limba latinească, fără de a fi împrumutată și dela alte limbi; iară alții zic, că este din cea italienească. Însă noi vom arăta temeiul despre amândouă părțile, ca să poată cetitorul să înțeleagă adevărul mai cu amăruntul.

Aceia cari zic că limba Latinească este maica cea adevărată a limbei Moldovenești, se razimă pe aceste temeiuri; adecă zic:

I. Că bejenarii Romanești, au venit în Dacia cel mult mai nainte până a nu se strica limba Romanilor în Italia, prin năvălirile Goților și ale Vandalilor; și cumcă nici unii din istorici nu arată că s’ar fi întors ei iarăși înapoi la Italia în vremea când stăpânea barbarii și pentru aceia locuitorii din Dacia n’au avut de unde să-și schimbe limba lor cea veche.

II. Cumcă Moldovenii nici odinioară nu s’au chemat Italieni, precum s’au chemat alți Romani în multe locuri după aceea, ci totdeauna ș’au ținut numele său cel vechiu, pe care îl avea toți Romanii, când era Roma cetatea a toată lumea, măcar că aceasta nu stă împotrivă, căci Ungurii și Leșii îi numesc pe dânșii Vlah; care nume obișnuesc neamurile acestea să-l dea și Italienilor.

Iară eu mai bucuros cred, că neamurile acestea fiind învecinate și mai cunoscute cu Moldovenii, întâi Moldovenilor au dat acest nume Vlah și apoi mai pe urmă la Italia; însă nu l’au luat dela Italia ca să-l dea Moldovenilor.

III. Că. adeverința cea mai cu temeiu pentru zisul acesta, sunt cuvintele cele multe curat Latinești, care încă tot se obișnuesc în limba Moldovenească, care în cea Italienească nici odi­nioară nu se află; iară cuvintele acelea pe care le au adăogit în limba Italienească, Goții, Vandalii și Longobarzii, nici cum nu se află la Moldoveni.

Și pentru ca să arătăm mai luminat am pus aicea aceste cuvinte:

Latinește Italienește Moldovinește
Incipio    Comincio    Încep
Albus      Bianco       Albu
Civitas    Cita           Cetate
Dominus Signore     Domn
Mensa    Tavola        Masa
Verbum   Parola       Vorba
Caput     Testa         Capul
Venatio   Caccia      Vânat

Iară cei ce mărturisesc cum că limba Moldo­venească este alcătuită din cea Italienească zic așa:

I. Că are tot aceleași vorbe ajutătoare am, ai, are, ca și cea Italienească.

II. Că articulii ei, sunt asemenea ca și la aceea.

III. Că oarecare cuvinte sunt cu totul Ita­lienești, adecă: schiop, italienește schiopo; iară latinește claudus, precum și cerc, italienește cerco, iară latinește quaero și fiindcă cuvintele acestea sunt necunoscute în limba latinească, pentru aceea, nu pot să fie aiurea, decât din cea italienească.

Însă cei ce cugetă precum am arătat dintru întâi, zic împotrivă așa:

I. Că Moldovenii au adevărat vorbele acelea ajutătoare, însă nu italienești ce însuși ale lor.

II. Că asemenea aceasta este și cu articulile cuvintelor, căci nici cu o parte din graiu, nu se depărtează mai mult limba Moldovenească de către cea italienească decât cu acestea, pentrucă Italianul pune articulul înaintea cuvântului, iară Moldoveanul îl pune pe urma cuvântului; adecă italienește l’uomo, la moglie și moldovenește, omul, femeia.

Și Italianul are numai un articul bărbătesc adecă singuratic; il, și î[n]mulțit gli sau i și femeesc singuratic la înmulțit le; iară Moldovenii au două articule singuratice, ul și le, pe cel dintâi îl pun la cuvintele cele ce se încep cu literă glasnică; iară pe celălalt, la cuvintele, ce se încep cu literă neglasnică; adecă omul, latinește homo; calul, latinește equus; scaunul, scamnum; vasul, vaso; șarpele, serpens; cânele, canis și altele.

Iară la număr înmulțit pun articolul ii, pe urma cuvintelor celor ce însemnează lucru viu; precum caii, oamenii, latinește equi, homines; iară lucrurile cele moarte se sfârșesc cu articulele, precum ca scaunele; vasele, ș. c. l.

Articule femeești încă au două singuratice adecă, ea și a, precum: muerea, găina; latinește mulier, galina, iară cuvintele care se sfărșeșc cu e, dobândesc la înmulțire articula ile; adecă găina, găinile.

III. Cumcă poate să se prepue cu adevărat, că cuvintele acelea, care se asemenează mai mult cu limba Italienească decât cu cea veche a Ro­manilor, să fie rămas în limba noastră dela Genovezi, din pricina însoțirii cei multe ce avea Moldovenii cu dânșii, când stăpânea ei schelile mării Negre, căci într’acest chip au împrumutat Moldovenii cuvinte și dela Greci, dela Turci și dela Leși, după ce au început a face neguță­torie cu dânșii, adecă, dela Greci, pedeapsa, παίδευσις; chivernisirea, ϰυβέρνησις; snopire[59] προϰοπή[60]; azima, ἄζυμον; drum, δρόμος; pizma, πεῖσμα.

Deci fiind c’am arătat zisele despre amândouă părțile, noi nu putem hotărî care dintre amân­două să fie mai adevărate, pentrucă ne este frică ca nu cumva din dragostea patriei să ni se întunece ochii și să prisosim oarece și apoi să cunoască alți mai bine; pentru aceia lăsăm asupra cititorului, ca să judece însuși, iară noi ne îndestulăm ca să arătăm aicea numai zisul lui Cavatie carele zice, adecă:

„Este de minune că limba Moldovenească are mai multe cuvinte Latinești decât Italienești, măcar de și locuiesc acum Italieni, unde au locuit mai înainte Romanii”, însă poate să nu fie până întru atât de mirat, pentrucă Italienii și-au schimbat limba cu mult mai în urmă; după ce a venit neamul Moldovenesc în Dacia.

Și fiindcă în limba Moldovenească să află oarecare cuvinte, care nu sunt nici latinești nici de pe la alte limbi de prin prejur, pentru aceia se vede că sunt rămășițe de pe la Dacii cei vechi, căci nimic nu poate să ne împedice pe noi a nu crede cumcă bejenarii Romanești după ce au venit în Dacia, și-au năimit loruși slugi din Daci, sau poate că rămâind vreunul fără de femei, s’a și însurat luându-și femei dela Daci și cu acest chip lesne și-au putut amesteca în limba lor cuvinte streine; precum stejar, pădure, hlășteu[61], cărare, grăesc, privesc, nemeresc.

De alta și limba Moldovenească are ale sale răspicări sau rosturi ca și toate alte limbi.

Vorba cea mai împodobită este împrejurul Iașului în mijlocul țării; pentrucă oamenii cei ce sunt în partea aceasta se mai supțiează, fiindcă sunt aproape de curtea Domnească.

Cei ce locuesc la Nistru, amestecă multe cu­vinte leșești; și vasele pentru care au trebuință în casă, încă le numesc cu nume Leșești, încât de abia pot să înțeleagă ceilalți Moldoveni.

Și ceice locuesc în partea muntelui despre Ardeal obișnuesc adese ori cuvintele Ungurești.

Iară Fălcenii amestecă limba cu cea Tătă­rească și Galațienii cu cea Grecească și cu cea Turcească.

Iară partea femeească din Moldova are cu totul altă vorbă decât partea bărbătească; căci ele schimbă silaba bi și vi în ghi și hi adică în loc de bine, zic ghine; vie, hie și silaba pi o schimbă în chi; precum pizma, chisma, piatră chiatră; încă și un bărbat când se deprinde cu vorba aceasta cu greu poate să se desvețe și se vădește singur pe sine zicând, c’au șezut prea mult în brațele maicăsa; pentru aceia și ocăresc ceilalți pe unii ca aceia, zicându-le feciori de babă.

Muntenii și Ardelenii, au tot o limbă cu Moldovenii, numai cât le este vorba puțin mai groasă, precum giur, Românul jur, Dumnezeu, Dumnezău, acum, acuma, acela, ahăla și mai au ei și alte cuvinte care nici sunt cunoscute Moldovenilor, iară la scrisoare nu le obișnuesc ci urmează întocmai după ortografia graiului Moldovenesc și cu aceia cunosc ei într’adevăr, că vorba Moldovenească este mai curată decât a lor, măcar de și nu o mărturisesc fiind opriți de antipatiea ce este între Moldoveni și între Munteni.

Și cu mult mai prost vorbesc Cuțovlahii, care locuesc în Rumele pe hotarul Macedoniei, căci ei își amestecă limba foarte ciudat cu cea gre­cească și albaneză, amestecând în cuvintele Ro­mânești uneori câte un vers întreg grecesc și alteori câte unul arnăuțesc, și ei înțeleg între sine destul de bine limba aceasta încurcată; iară un Grec, sau Albanit, sau Moldovean nu este puternic să înțeleagă nimic; însă când ar fi câte trei aceștia la un loc și auzind vre un Coțovlah vorbind, ar putea să înțeleagă ceeace zice el, când își vor tălmăci fiecarele versul limbei sale unul la altul.

Sa fi fost oare Dimitrie Cantemir „aghent moscal”, „coloana a 5-a a Moscovei” sau „coada de topor imperialist-velico-rus” asa cum ne apostrofeaza rominii cand le vorbim moldoveneste? Evident ca nu, sintagma „limba moldoveneasca” era impamantenita in Tara Moldovei inca de la inceputurile acesteia.

– De la sfarsitul sec 18 si inceputul sec 19 dateaza un numar mare de traduceri ale documentelor lui Stefan cel Mare, acestea fiind in limba slavona. In finalul acestora, traducatorul semna:

„De pe sirbie pe limba moldoveneascä s’au talmacit la anul
1800, Ghenarie 12, de polcovnicul Paväl ot Mitropolie.”

„De pe särbie pe limba moldoveneascä am tälmäcit la anul 1810,
Sept. 21, cliucer Paväl Debrici”

„Din limba sirbasca pe limba moldoveneascá s’au tálmácit de
Ion Stamate, biv vel pitar, la 1813, Iulie 12, In Iasi.”

„De pe sirbie pe limba moldoveneascá am tálmácit la anul
1810, Noemvrie 25. Cliucer Pavel Debrit.”

„De pe sarbie pe limba moldoveneasca s’au talmacit, Duminica
Avgust 18, tocmai in vremea sosirii la Galata a Märii Sale Alexandru
Nicolaie Sutul Voevod, cand au venit domn in tara Moldovei, la
anul 1801, de polcovnicul Paväl Debrit ot Mitropolie”

„De pe siirbie pe limba moldoveneasca s’au
tälmacit la anul 1801, Iunie 20, de polcovnicul
Pavel Debrit ot Mitropolie.”

„De pe sarbie pe limba moldoveneasca am talmacit, la anul
1804, IVIai 23, polcovnicul Paval Debrit ot Mitropolie”.”

„Pentru ca copiia aceasta, scoasa de pe talmacirea in limba moldoveneasca a ispisocului sarbesc di la Stefan voevod, dupa posleduire, aflandu-sa intocmai cu aceiasi, s-au incredintat di catra aceasta giudecatorie, cu iscalitura unui cilen a presudstvii si punirea pecetii imparatesti. In Chisinau, anul 1824, luna mart, 24 de zile. Secretari Barbu, Sovietnic Paval Macarescu” (daca noi folosim azi rusizme suntem injurati de mama…totusi uitati-va cum vorbeau stramosii nostri)

Etc…

Deci Documentele Voievodului Stefan cel Mare au fost traduse in limba MOLDOVENILOR, deci MOLDOVENEASCA

– Intr-o carte romineasca: „Documentele slave de prin arhivele ruse, culese si traduse de Stefan Berechet” (Buc, 1920), la pagina 4 gasim o referire la urmatorul document:”Manuscrisul No 751: Gramatica de la invatatura fizicii, scoasa de pe limba italieneasca pe limba moldoveneasca, intre care se cuprind tot ceia ce omul voieste a sti si a invata in cer si pe pamant din lucrurile cele mai cunoscute si mai trebuincioase. Anul 1796, April 10″

– Sa continuam cu Alexei Mateevici, cei pe care rominii il iau frecvent ca martor al rominismului, unionismului etc. In articolul cu titlul „ASPECTELE INFLUENTEI BISERICESTI ASUPRA ORIGINII SI DEZVOLTARII ISTORICE A LIMBII MOLDOVENESTI” publicat in “Chisinovschie eparhialinie vedomosti” in 1911 acesta zicea asa: “Unirea Basarabiei la Rusia s-a dovedit a fi o actiune salvatoare cit pentru limba MOLDOVENEASCA, cit si pentru slujba religioasa moldoveneasca. La inceputul sec.XIX peste Prut a inceput “desteptarea constiintei nationale”, care, purtind sub drapelul sau ideia ca rominii sint urmasii romanilor si continuatorii eroismului lor, a luat, datorita inflacararii de aceasta idee, manifestari foarte stranii, care au dus, pina la urma, la disparitia trasaturilor nationale ale vietii si ale limbii. Tinzind sa creeze din romana o oarecare limba neo-latina, latinizatorii eliminau din ea fara mila elementele slave si grecestice ce aveau dreptul la cetatenie si inradacinate in ea de secole, si le inlocuiau cu cele latine, iar cind era imposibil- cu cele italiene si mai ales cu cele franceze. Limba formata de ei, care nu se asemana deloc cu cea populara, ei au raspindit-o mai intii in literatura, apoi in institutiile de stat, si in sfirsit, inconstienti de profanarea pe care o fac, au introdus-o in slujba religioasa ortodoxa. Cartile de liturghie moldovenesti au fost abandonate si date uitarii.”

Articolul complet il gasiti aici: Alexei Mateevici despre Limba Moldoveneasca

– In continuare propun atenţiei cititorului un citat din scrierile istoricului B. P. Haşdeu:

„La mănăstirea Zografu de la Sf. Munte se află un Hrisov (În Moldova medievală – Carte domnească prin care se recunoştea un drept sau un privilegiu) din mijlocul secolului XIII de la strănepotul lui Ioniţă, regele Ioan Caliman Asan, asupra mai multor sate şi locuri, hărăzite trîntorilor călugări după obiceiul timpului. În el Caliman se întitulează самедрьжец нряко молдовлахия, adică autocrat al Moldo-Vlahiei…Acest document umbreşte poetica poveste a cronicarilor despre botezarea apei Moldovei de către Dragoş Vodă în 1350 sau 1352…Şi fără asta, o niţică cugetare lesne ne-ar fi înduplecat că numele Moldovei datează din epoca dacilor…prin urmare, ei au fost în stare a impune acest nume unui rîu de lîngă Carpaţi şi un altul (Moldau) curgătoriu tocmai în Moravia”.

– În prefaţa la cartea „Elemente aritmetice”, apărută la Iaşi în anul 1795, autorul ei, episcopul Amfilohie Hotiniul, scrie următoarele: „Văzînd noi bunătatea şi mărirea acestei cărţi, am silit din toată prostia ştiinţei mele de am tîlcuit-o şi am aşezat-o după al nostru obicei de numerare şi în limba moldovenească, fiind atîta de trebuincioasă în toate trebile vieţii noastre”.

Pentru mai multe lamuriri pe tema limbii moldovenesti, dar mai ales al mecanismului inlocuirii termenului de „moldovean” cu „romin” intrati si cititi aici: http://tudorchifiac.wordpress.com/2013/01/08/despre-vechimea-limbilor-moldoveneasca-si-romana/

Dar sa vedem ce gasim din sursele straine despre limba noastra moldoveneasca:

– În compartimentul „Nomina popularum, qui illirica loquuntar lingua ordine alphabetico dispozita” din lucrarea sa „Comentarium wariarum artium” (Roma, 1591) italianul Angelo Rocca menţionează alături de limbile boemiană, carintiană (slovenă), dalmată, ungară, macedoniană şi moldaui (moldovenească). Tot în 1591 contele Jacques-Auguste de Thou într-un volum din monumentala sa operă Historiarum sui libri comentează pronunţarea numelui „Ioan”: „vulg nominant Ioan, nec absurde, el lingua moldavorum convenientur” (de obicei numesc neplăcut Ioan, der, pe de altă parte corespunde limbii moldovenilor).

– „Despre o traducere moldovenească a Evangheliei în acea epocă (1532) avem informaţii precise… Învăţatul german Nicolas Pfluger la 11.03.1532 scria: „Un oarecare doctor (om învăţat) din Moldova… a venit la Wittemberg, vrînd să se îngrijească de tipărirea celor patru evanghelii şi a (epistolelor) lui Pavel în limba moldovenească, polonă şi germană… Se afla deci atunci în Moldova o traducere moldovenească a „evangheliei” şi a „epistolelor” (care fac parte din Apostol), subliniază P. Panaitescu (1965).

– Mărturiile scrise ne informează că în veacul al XVI-lea cărţile religioase scrise, traduse în moldoveneşte aveau o anumită răspîndire în Moldova. „În biblioteca domnitorului Petru Şchiopu, adusă cu el în Tirol (1591), se afla o carte în folio, legată în atlas roşu, Psaltirea lui David, tradusă din slavonă în limba moldovenească (Psalter Davits aus den schlavonischen in die moldavische Sprach gezogen)”. Vezi „Exvalachico in latinum versa est”, Al. Rosetti, 1958; P. Panaitescu, 1965.

– Citeva fragmente din discursul dlui Michael Metzeltin, filolog, Austria, membru de onoare al Academiei Române la conferinţa “DIPLOMAŢIA CULTURALĂ – CULTURA DIALOGULUI” Bucureşti, 21 aprilie 2012, Aula Academiei Române:

“Iancu Văcărescu, întemeietor, împreună cu G. Lazăr, al Colegiului Sf. Sava din Bucureşti, recomandă
românilor, în poezia sa Buna vestire (1821) adresându-li-se explicit cu acest apelativ, să-şi slăvească numele sfânt: „Iubiţi mărirea de români, cinstiţi acest sfânt nume, / Şi a-l cinsti îndătoraţi prin fapte mari pe lume.”

Dincolo de astfel de apeluri, nu trebuie totuşi uitat că locuitorii obişnuiţi ai ambelor principate, până la
unificare acestora, aveau mai degrabă o coştiinţă identitară separată, după cum atestă contele F. v. Karaczay în lucrarea sa etnografică Die Moldau, Wallachey, Bessarabien und Bukowina. Neueste Darstellung dieser Länder, nebst Kupfern, verschiedene Trachten derselben vorstellend (Wien 1818): „Locuitorii ţării se numesc pe sine «MOLDOVENI» şi nu «rumuni», precum cei din Valahia, susţinând că n-ar fi urmaşii romanilor şi că ar fi locuit provincia înainte de venirea acestora“

Despre situaţia lingvistică din principatele dunărene la începutul sec. al XIX-lea şi modul în care aceasta era percepută la vremea respectivă informează mai exact studiul etnologic al contelui v. Karaczay:

„Limba comună a ţării este moldoveneasca, iar în Valahia, limba valahă, numită şi romana, fiindcă e socotită cu toată sinceritatea o fiică degenerată a vechii limbi latine.” (p. 33-34)
„Aceasta [limba moldovenilor la timpul respectiv, n. n.] este un amestec straniu al unui dialect slav cu limba latină şi cea italiană, nu fără bogăţie şi nici fără armonie sonoră, având deosebit de mulţi diftongi. Ea se foloseşte pentru scris şi pentru tipar. Limba curţii şi a înaltei societăţi este însă exclusiv greaca. Cineva s-ar înşela amarnic dacă ar crede că s-ar putea descurca cu limba ţării la curtea principelui Moldovei sau al Valahiei. Aceasta este aproape dispreţuită de cei din înalta societate, şi foarte mulţi greci, precum însuşi principele de atunci al Moldovei, Calimachi, sau principele Caragea din Bucureşti, nu o vorbesc deloc.” (p.34-35)

Documentul in  intregime AICI

– În Regulament organic al Valahiei din 1831 se specifică în Art. 366: „Cursul învăţăturilor va urma în limba rumânescă, nu numai pentru înlesnirea şcolarilor şi desăvârşirea limbii ţării, ci încă pentru că toate trebile publice a să tracta într’această limbă, care este ceia ce să întrebuinţează şi întru toate slujbele sfintei credinţe.” La fel prevede şi Art. 421 din Regulament organic al Moldovei din 1832: „Cursul tuturor îmvăţăturilor va fi în limba moldovenească, nu numai pentru înlesnirea sholerilor şi cultevirea limbii şi patriei, ce încă şi pentru cuvântul că toate pricinile publice trebue
să se tractarisască în această limbă, pe care lăcuitorii o întrebuinţază şi în sărbările bisericeşti.”

http://www.cultura.postdoc.acad.ro/metzeltin_conf5.pdf

Asadar, am ajuns si la final, desi sursele ar fi permis prelungirea articolului la infinit. Singura concluzie care se poate trage e ca sintagma „limba moldoveneasca” e cel putin la fel de veche ca „limba romina” iar in spatiul moldovenesc, aceasta sintagma a avut intotdeauna intaietate, in moldova romineasca cel putin pana la unirea din 1859 iar la noi merge pana acum. Incercarile disperate ale propagandistilor unionisti de a lovi in „limba moldoveneasca” nu au decat scopul de a lovi de fapt in identitatea noastra nationala MOLDOVENEASCA…vedeti voi, pt ca „Basarabia” sa devina „pamant rominesc” asa cum isi doresc ei, nu mai trebuie sa existe moldoveni ci „romini”…in acest scop ni se schimba numele limbii, numele istoriei…

Celor care au reusit sa ajunga cu lectura pana la final le dedic o scurta poezie:

Mama limbii româneşti

Fie el cît de mirific,
Fie cît de inventiv,
„Adevărul ştiinţific”,
Este foarte relativ.

Veci de veci nu se mai schimbă
Ce ni-i dat de sus în dar,
Cearta noastră despre limbă
E-o furtună în pahar.

Nicăieri nu sînt pe lume
Două limbi cu-acelaşi nume,
Dar sînt, drept nu-totdeauna,
Două nume pentru una.
Unii zic că e otravă,
Dar de stai să te gîndeşti,
Limba noastră cea moldavă-i
Mama limbii româneşti.

Pavel Starosti

• documente moldovenesti
• limba moldoveneasc
• marturii